Dincolo de kilograme: de ce contează psihologia în obezitate

Obezitatea este adesea privită prin ceea ce se vede:

• greutate corporală

• indice de masă corporală

• analize medicale

• riscuri metabolice.

În spatele acestor indicatori există însă un om, cu o istorie proprie, obiceiuri construite în timp, emoții, relații, credințe și contexte de viață care pot influența comportamentul alimentar.

Tocmai de aceea, managementul obezității beneficiază de o abordare interdisciplinară, în care perspectiva medicală și nutrițională este completată de cea psihologică. Rolul psihologului începe acolo unde întrebarea „ce mănânci?” se întâlnește cu întrebări precum:

• „ce se întâmplă înainte să mănânci?”

• „ce nevoie încerci să acoperi?”

• „ce face schimbarea atât de greu de menținut?”.

Una dintre direcțiile importante de lucru este înțelegerea comportamentului alimentar. Mâncarea poate avea, pe lângă funcția nutritivă și un rol de reglare emoțională. Stresul, anxietatea, frustrarea, oboseala sau singurătatea pot favoriza anumite alegeri alimentare, mai ales atunci când acestea au devenit, în timp, răspunsuri automate. Psihologul ajută persoana să recunoască aceste tipare și să construiască alternative mai potrivite contextului său.

O altă componentă este motivația. Mulți oameni știu ce „ar trebui” să facă și totuși întâmpină dificultăți în aplicarea recomandărilor. Interviul motivațional poate sprijini explorarea ambivalenței dintre dorința de schimbare și teama de eșec, astfel încât obiectivele să devină asumate și realiste, nu impuse din exterior.

Relația terapeutică are, la rândul ei, un rol important. Persoanele care trăiesc cu obezitate se pot confrunta cu stigmatizare, rușine, critică sau experiențe repetate de eșec. Un spațiu bazat pe siguranță, respect și acceptare facilitează explorarea acestor experiențe și reduce tendința de autocritică ce poate întreține ciclul „restricție – pierderea controlului – vinovăție”.

În proces pot fi abordate și credințele de tipul:

• „nu sunt în stare”

• „oricum voi renunța”

• „pentru mine nu funcționează”.

Restructurarea lor nu înseamnă optimism forțat, ci dezvoltarea unor perspective mai flexibile și mai apropiate de realitate.

Psihologul poate lucra și cu instrumente comportamentale: autoobservarea, jurnalul alimentar și emoțional, identificarea stimulilor declanșatori, antrenarea autoreglării și construirea graduală a unor obiceiuri compatibile cu viața persoanei.

Obezitatea are determinanți biologici, psihologici, sociali și de mediu. De aceea, intervenția eficientă rareori aparține unui singur specialist. În echipa interdisciplinară, psihologul aduce perspectiva asupra modului în care emoțiile, gândurile, motivația și experiențele personale influențează comportamentul.

Uneori, schimbarea începe mai puțin cu întrebarea „ce trebuie să scot din farfurie?” și mai mult cu „ce încearcă acest comportament să facă pentru mine?”.

Un client mi-a spus, într-una dintre primele ședințe: „Pentru mine nu funcționează.” Nu era lipsă de voință, ci rezultatul mai multor încercări care nu ținuseră cont de felul lui de a trăi, de stres, de emoții și de relația construită în timp cu mâncarea. Când am început să lucrăm cu aceste mecanisme, schimbarea a devenit mai realistă și mai ușor de susținut. Dacă și tu ai ajuns să crezi că „pentru tine nu funcționează”, poate merită să privim problema dintr-un unghi diferit. Uneori, primul pas nu este o regulă nouă, ci înțelegerea motivului pentru care regulile vechi nu au funcționat.

Gânduri bune,

Coca Staicu